Cât mai este până la fericire?

Imagine

Am tot văzut că mulţi cred că fericirea se află la o distanţă mai mică sau mai mare faţă de ei şi că se tot întreabă de ce nu ajung odată la ea. Şi numără zilele, numără lucrurile rele care  au avut loc în viaţa lor şi spun ” am trecut şi peste asta , de acum o să fiu fericit”… Ok , dar fericirea ţi-o mai faci şi singur prin gândire pozitivă , prin realizarea dorinţelor, prin lucruri mărunte . Asta e fericirea! Fericirea nu e pusă într-o cutiuţă frumos ambalată , pe o băncuţă în parc , asteptând să o gasească cineva. E o stare de bine, de împlinire, de satisfacţie şi nu un lucru pe care îl poţi atinge cu mână şi băga în buzunar.

Eu îmi găsesc fericirea într-un bucheţel de ghiocei pe care mi-l pot cumpăra şi singură pentru că-mi face plăcere şi nu consider că trebuie să-mi aducă iubitul mereu , doar el flori sau în faptul că am reuţit la un examen, că mi-am cumpărat ceva ce mi-am dorit….

Există multe feluri de fericire şi fiecare ne împlineşte în felul şi „în locul” unde simţim nevoia. Nu există om mereu fericit sau care să fie fericit pe toate planurile….dar asta nu însemnă că este nefericit….

Privesc fericirea ca o stare de bine pe care caut să mi-o produc eu în primul rând şi nu să aştept să apară în fiecare zi o persoana care să mă facă fericită.

Aşa că hai să fim fericiţi şi din lucruri mărunte!

Anunțuri

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s