Ziua internaţională a femeii şi a mamei

În anul 1977Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial s-a fixat data de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii, dar procesul de emanciparea femeii nu a fost încheiat. Femeile au continuat să demonstreze pentru drepturi egale și în principal pentru drept de vot. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii.

Ziua mamei este de regulă sărbatorită pe mapamond anual într-a doua duminică a lunii mai. Circa 70 de state ale lumii au așadar o dată comună pentru această sărbătoare. Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveția, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, țările baltice, statele din America de Sud, țările nordice sărbătoresc această zi în a doua duminică a lunii mai.

Până în anul 2009, România era printre puținele state ale lumii care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua Femeii – 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificații. Astfel, această sărbatoare a femeilor de pretutindeni a ajuns la noi să aibă neoficial și statutul de zi a mamei, în lipsa unei sărbători distincte destinate mamei. Ziua mamei se va sărbători în România începând din anul 2010 în prima duminică a lunii mai.

Imagine

Anunțuri

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s